English  English (United States) Română (România) Română
 Romanian Food Festival    

FESTIVALUL ROMÂNESC AL BISERICII SFANTUL APOSTOL ANDREI


MESAJ CĂTRE TOŢI ROMÂNII ŞI CĂTRE PRIETENII LOR DIN DC. MARYLAND ŞI VIRGINIA

A venit vremea ca noi românii să organizăm pentru prima dată FESTIVALUL ROMÂNESC la noi ACASĂ. Da, la noi ACASĂ, în Potomac.

 

Bunul Dumnezeu ne-a ajutat. Dumnezeu şi oamenii lui Dumnezeu !

Nu ascund că-mi doresc ca, pe viitor, Festivalul nostru Românesc să-l organizăm împreună aici, pe terenul cumpărat de vrednicul nostru spre pomenire părinte Gheorghe Calciu, atunci cand românii erau cu toţii împreună sub păstorirea Sfinţiei Sale.


Avem marea şansă de a fi din nou împreună şi de aceea îi invit pe toţi românii din toate parohiile să ni se alature, pentru ca, ÎMPREUNĂ, să prezentăm lumii americane - şi nu numai - frumuseţile tradiţiilor noastre culturale, bogaţia cântului şi a dansului româneşti, bucătăria noastră străveche, cu mâncărurile şi cu băuturile ei autentice, cu bunul gust şi mai ales cu voia bună ce însoţesc toate acestea.

Avem tot ce este necesar să ne unească: memoria, binecuvântarea şi, aş îndrăzni să spun, chiar duhul Parintelui Calciu - al nostru, al tuturor românilor. Apoi avem aceeaşi limbă, aceleaşi tradiţii, acelaşi dor – aici, departe de CASĂ.

Dragilor, a venit vremea, repet, ca toţi cei care dorim să mergem mai departe în zidirea sfântă pe care am început-o să ne unim într-o mare familie şi să organizăm acest eveniment ca pe o mare sărbatoare a noastră, a marii familii de români-americani, indiferent de orientările sau opţiunile fiecăruia dintre membrii acestei familii.

În numele celor ce aparţin Parohiei Sfântul Apostol Andrei, vă invit să participaţi la organizarea şi la desfăşurarea Festivalului, pentru ca, din nou – ÎMPREUNĂ - să găsim calea care ne va duce la succesul pe care îl dorim acestei sărbători de suflet românesc !

Avem nevoi de idei, de voluntari, de dăruire, de suport financiar.
Organizarea Festivalului este aproape gata, dar oricând ideile bune şi susţinute işi vor gasi locul.
Vă aşteptăm opiniile şi ajutorul la festival@sfantulandrei.org şi promitem că vom reveni cu informaţii, pe aceeaşi adresă.

Fiţi bineveniţi şi binecuvântaţi !
Părintele protopop Dumitru Păun